29.12.2013
(citeste si comunicatul
din 27.03.2014)
Proiectul
Doctoratul în științe fundamentale începutul unei
cariere de vârf în cercetare este realizat în cadrul
Contractului nr. POSDRU/107/1.5/S/82514 încheiat între Institutul de
Matematică « Simion Stoilow » al Academiei Române (coordonatorul
proiectului) și O.I.P.O.S.D.R.U. /
MECTS. Proiectul este finanțat din Fondul Social European
"Investește în oameni!", prin Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1 "Educația
și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării
societății bazate pe cunoaștere", Domeniul major de intervenție 1.5
"Programe doctorale și post-doctorale în sprijinul cercetării".
Obiectivul general
al proiectului constă în sprijinirea cercetarii stiintifice doctorale de
calitate in Romania. Acest obiectiv coresspunde scopului Axei Prioritare
1.5, in contextul mai larg al dezvoltarii resurselor umane, care vor
putea astfel sa faca fata exigentelor inalte ale societatii bazate pe
cunoastere si vor contribui la dezvoltarea acesteia.
Realizări ale proiectului
Ca
partener al proiectului, Universitatea Stefan cel Mare din Suceava
este implicată în principal în realizarea obiectivelor operaționale
·
deschiderea
orizontului cercetătorilor de vârf din domeniile științifice
fundamentale către probleme interdisciplinare și către subiecte de
cercetare vizând aplicații din domeniile tehnologice sau economice.
·
imbunatatirea
capacitatii de valorificare a rezultatelor cercetarii stiintifice
realizate in cadrul programului de doctorat.
În
acest context s-au realizat două module de interes general și două
prezentări pentru evenimentele științifice organizate în cadrul
proiectului.
Au
fost abordate teme privind etica
în cercetare și diverse aspecte legate de drepturile de autor.
Pentru a veni în sprijinul doctoranzilor s-a elaborat un Indrumar
de protectie a proprietatii intelectuale, care conține o foarte consistentă
culegere bibliografică realizată de Dan Laurentiu Milici.
Deoarece
dispozitivele mobile (smart phone, tabletele) dispun de o mare putere de
procesare a informațiilor și au devenit foarte accesibile și
răspândite, potențialul lor de calcul trebuie să fie utilizat nu
numai în scopuri de comunicare și divertisment, ci și pentru
rezolvarea unor probleme de cercetare științifică. De aceea s-a
elaborat un modul Platforme mobile de
cercetare.Partea I-a - Introducere în programarea dispozitivelor mobile, autor
Stefan-Gheorghe Pentiuc.
De
asemenea au fost elaborate prezentarile:
Platforme mobile de cercetare. Programarea dispozitivelor mobile , autor Stefan-Gheorghe Pentiuc
si
Creativitatea științifică -
componentă a performanței umane, autor Dan
Laurențiu Milici, pentru Seminarul care va avea loc la Suceava în
luna martie 2014, în cadrul Conferinței finale a proiectului.
Obiectivele
operationale pe care proiectul si le propune contribuie la indeplinirea
obiectivelor specifice ale Axei priorirare 1 si ale Domeniului major de
interventie 1.5 . Prin obiectivele asumate proiectul va contribui la
cresterea calitatii resurselor umane din cercetare si a
atractivitatii si motivatiei pentru o cariera in acest sector, in
concordanta cu Agenda de modernizare a universitatilor.
27.03.2014 Comunicat de presă
În cadrul Proiectului Doctoratul
în științe fundamentale începutul unei cariere de vârf în
cercetare finanțat prin Contractul nr.
POSDRU/107/1.5/S/82514 din Fondul Social European
"Investește în oameni!", prin Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1 "Educația
și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării
societății bazate pe cunoaștere", Domeniul major de intervenție 1.5
"Programe doctorale și post-doctorale în sprijinul cercetării",
Universitatea Stefan cel Mare din Suceava a activat în
ultimele trei luni pentru realizarea obiectivului operațional
deschiderea orizontului cercetătorilor de vârf din domeniile științifice
fundamentale către probleme interdisciplinare și către subiecte de
cercetare vizând aplicații din domeniile tehnologice sau economice,
pentru ridicarea capacității doctoranzilor de publicare de lucrări științifice.
Realizări
S-a continuat lucrul la lucrarea Pltaforme
mobile de cercetare (partea
I-a fiind realizată în decembrie) elaborându-se modulele:
II.
Monitorizarea intrărilor și evenimentelor pe dispozitivele mobile
III.
Elemente complexe ale programării dispozitivelor mobile
IV. Programarea
senzorilor de pe dispozitivele mobile
autor
Stefan-Gheorghe Pentiuc
S-au elaborat
lucrările de sprijin a activității de publicare a doctoranzilor
Asupra
elaborării de lucrări științifice. Partea 1: Unde public?
Asupra
elaborării de lucrări științifice. Partea 2: De ce am fost
respins?
autor
Radu-Daniel Vatavu
S-au realizat
prezentarile
Elaborarea de lucrări
științifice. Partea 1: Unde public?
Elaborarea de lucrări
științifice. Partea 2: De ce am fost respins?
autor
Radu-Daniel Vatavu
Conferinta finala a proiectului Acest eveniment important se va desfasura pe durata a 2 zile astfel:
-
vineri 28 martie 2014, orele 9-16, la sediul IMAR Bucuresti
- luni 31 martie 2014, orele 9-16, la sediul Universitatii "Stefan cel Mare Suceava
In ziua de vineri 28 martie 2014 se vor prezenta cele mai importante realizari ale doctoranzilor in perioada de implementare a proiectului (indeplinirea obiectivului general al proiectului).
Luni 31 martie 2014, se va organiza la sediul Universitatii Stefan cel Mare Suceava un seminar/atelier tematic Instrumente suport pentru cercetare, in care se vor prezenta rezultatele care au condus la indeplinirea obiectivelor operationale ale proiectului.
|